Actualitatea ambasadei

Participarea României la Forumul internaţional de recrutare “Carrières Internationales”, organizat de Pôle-Emploi Rhône-Alpes

La 14 martie 2017, s-a desfăşurat la Espace Tête d’Or din Lyon, Forumul internaţional de recrutare “Carrières Internationales”, eveniment aflat la a cincea ediţie. Standul României a fost organizat de Biroul Ataşatului pentru Probleme de Muncă şi Sociale din cadrul Ambasadei României la Paris şi Consulatul General al României la Lyon.

Aflat la standul României, Pascal Blain, directorul regional Pôle-Emploi Auvergne-Rhône-Alpes, a subliniat parteneriatul privilegiat dezvoltat de-a lungul timpului cu reprezentanții EURES România și  ANOFM, evocând deschiderea către noi forme de cooperare interinstituțională. A exprimat apreciere pentru ataşamentul dovedit de reprezentanţii României, continuându-se tradiţia implicării active şi a prezentării oportunităţilor profesionale în cadrul atelierelor tematice.

La ediția din acest an, au fost reprezente, prin reţeaua EURES, și prin ambasadele sau oficiile consulare: România, Canada, SUA, Elveţia, Australia, Noua-Zeelanda, Marea Britanie, Irlanda, Belgia, Germania, Austria, Suedia, Norvegia. Invitatul de onoare al ediției 2017 a fost Canada.

Pe tot parcursul ediţiei, atașatul pentru muncă și afaceri sociale al Ambasadei României la Paris, secondat de reprezentanta Consulatului General al României la  Lyon, au acordat informații de specialitate și aspecte de interes privind costul vieţii, nivelul de salarizare, zonele cu potenţial economic, comercial şi turistic din România persoanelor prezente la standul României. 

Pentru o mai mare vizibilitate a oportunităţilor naţionale, în marja evenimentului, ataşatul pentru probleme de muncă şi sociale a susținut şi la această ediţie panelul intitulat “Vivre et travailler en Roumanie” care, s-a bucurat de o deosebită apreciere din partea  participanţilor.

De asemenea, au fost descrise interferenţele din cadrul reţelei EURES şi modalităţile de cooperare în cadrul platformei europene pentru ocupare. Au fost prezentate succint activităţile ANOFM şi EURES România în domeniul mobilităţii forţei de muncă la nivel european.

 Elemente de backround

Pôle-Emploi Rhône-Alpes a creat o platfomă pentru reunirea recrutorilor internaţionali şi organismelor responsabile în orientarea demersurilor administrative ale persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. Rolul reţelei EURES este de a facilita dialogul între actorii principali, precum şi accesul la toate informaţiile necesare pentru identificarea unui loc de muncă în exterior. Evenimentul şi-a propus să încurajeze candidaţii care au un proiect de mobilitate în identificarea unui loc de muncă în toate sectoarele de activitate, şi, în special în domeniul informatic, industria de înaltă tehnologie, hoteluri, turism, restaurante, comerţ, etc. Rolul forumului este de a promova deopotrivă mobilitatea profesională şi geografică. 

Foto cronică

Întrevederea la Bruxelles a Președintelui României, Klaus Iohannis cu omologul francez, Emmanuel Macron

23.06.2017

"O primă întâlnire foarte bună cu Președintele Franței, Emmanuel Macron​, în care am…

Vizita de lucru a premierului Sorin Grindeanu la Paris

08.06.2017

Premierul Sorin Grindeanu a avut astăzi, la Paris, o întâlnire bilaterală cu omologul său…

Aderarea României la Agenția pentru Energie Nucleară (NEA) din cadrul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE)

07.06.2017

Astăzi s-a finalizat procedura de aderare a României la Agenția pentru Energie Nucleară (NEA)…