Actualitatea ambasadei

Concert extraordinar al compozitorului și dirijorului Vladimir Cosma la Paris pentru a marca Președinția română a Consiliului Uniunii Europene

Peste 3000 de spectatori au asistat sămbată, 26 ianuarie, la un concert extraordinar susținut la Paris de compozitorul și dirijorul Vladimir Cosma, pentru a marca Președinția română a Consiliului Uniunii europene.

Evenimentul a avut loc în prestigioasa sală de concerte Le Grand Rex, Institutul Cultural Român şi Ambasda României la Paris făcând parte dintre organizatori. Ambasadori, diplomați, reprezentanți ai unor instituții internaționale, numeroase personalități franceze și române s-au bucurat de talentul remarcabil al maestrului Vladimir Cosma.

Supranumit „Mozart al celei de-a 7-a arte”, Cosma a marcat muzica de film a secolului XX, autor a peste 400 de compoziții de film, teatru, desen animat și operă.

Vladimir Cosma a oferit un spectacol unic timp de peste trei ore, reunind cu talent, energie și umor Orchestra simfonică a „celei de-a 7-a arte”, Corul Universităților din Paris și invitații săi speciali, între care românii Irina Baianţ, soprană şi naistul Cezar Cazanoi.  Melodiile din filme celebre precum Rabbi Jacob, Diva, Marele Blond cu un pantof negru, Aripioară sau picior, Jucăria, La Boum au ridicat de mai multe ori publicul în picioare, cerând numeroase bisuri.

În intervențiile din cadrul spectacolului, Vladimir Cosma a vorbit cu mândrie și nostalgie despre originile sale, despre folclorul românesc care a stat la baza construirii propriului limbaj muzical, revelând sau amintind, cu umor,  publicului de la Grand Rex faptul ca cele mai cunoscute melodii franceze de film sunt de fapt de inspiraţie românească. De asemenea, Vladimir Cosma a salutat şi a vorbit despre importanţa Președinției Consiliului Uniunii europene pentru România.

Vladimir Cosma a continuat seria concertelor sale la Paris cu un al doilea concert organizat  cu sprijinul ICR, prin reprezentanţa sa le Paris, duminică, 27 ianuarie. Acesta a fost precedat de o întâlnire masterclass în sala Grand Rex, în cadrul căreia Vladimir Cosma și-a evocat viața si cariera de peste 50 de ani prin muzică și imagini.

Informații suplimentare:

Autor a peste 400 de compoziții, atât pentru film, dar și pentru teatru, desen animat și operă, Vladimir Cosma marchează fără echivoc istoria cinematografului francez din a doua jumătate a secolului XX. De la filmul „La boum” (1980), până la „Diva” (1982), trecând prin multe altele, cum ar fi „Marele blond cu un pantof negru” (1972) sau „Aventurile rabinului Iacob” (1973), muzica imaginată de Vladimir Cosma a fermecat generații de melomani și de pasionați de cinema.

Născut la București și înconjurat de o familie de muzicieni, Vladimir Cosma și-a făcut studiile la Conservatorul din Capitală, construindu-și o primă carieră în România ca violonist. „Orașul luminilor” este cel în care Cosma și-a desăvârșit studiile, la École Normale de Musique, unde a studiat cu Nadia Boulanger. Tot la Paris, Cosma face primele întâlniri care i-au determinat cariera de compozitor de referință pentru muzica de film franceză. Astfel, geniul lui Vladimir Cosma intră în imaginarul colectiv al francezilor: este autentic, profund, inventiv, surprinzător.

Numeroase distincții au încununat parcursul maestrului: Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare, Mare Ofițer al Meritului Cultural Român și Comandor al Ordinului Artelor și Literelor, acordat de Ministerul francez al Culturii. Vladimir Cosma a primit două premii César pentru cea mai bună muzică de film:Diva (1982) și Le Bal (1984), două premii „7 d'Or” pentru cea mai bună muzică TV în 1986 și 1991 și diferite premii și distincții în Franța și în lume. De altfel, maestrul Cosma este și laureatul, în 2018, al Premiului de excelență pentru promovarea artelor și a culturii, acordat de Institutul Cultural Român, distincție onorifică pentru contribuția la promovarea culturii românești și a francofoniei în lume.

Mai multe fotografii puteți vedea în galeria foto.

Ziua Naţională sărbătorită la Ambasada României

01.12.2010

Cu ocazia Zilei Naţionale de 1 decembrie, Ambasada României la Paris a găzduit două recepţii …

Moş Crăciun la ambasadă

12.12.2010

Moş Craciun a vizitat Ambasada României la Paris în 12 decembrie, pentru a răsplăti talentul…

Programul de burse „Eugen Ionescu"

10.11.2010

La 10 noiembrie 2010 a fost lansat apelul la candidaturi pentru programul de burse doctorale şi…

Concert de colinde

10.12.2010

În seara zilei de 10 decembrie a.c., Ambasada României la Paris şi Reprezentanţa permanentă pe …