Actualitatea ambasadei

Personalități franceze decorate la Ambasada României la Paris pentru reușita Sezonului România-Franța

La 11 iulie 2019, ambasadorul României la Paris, Luca Niculescu, a înmânat unor personalități franceze, în cadrul unei ceremonii oficiale, distincțiile conferite de către Președintele României, Klaus Werner Iohannis, „în semn de înaltă apreciere pentru implicarea dinamică în sfera relațiilor culturale româno-franceze, pentru contribuția deosebită avută la succesul Sezonului România-Franța”, astfel:

  • Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Comandor lui Pierre Buhler, președintele Institutului Francez din Paris
  • Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Comandor, Categoria F „Promovarea Culturii” pentru Frédéric Oudéa, directorul general al grupului Société Générale, Joseph Zimet, directorul general al Misiunii Centenarului din Franța, și Jannic Durand, directorul Departamentului Opere de Artă al Muzeului Luvru
  • Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofițer, Categoria F „Promovarea Culturii” lui Jean-François Chougnet, președintele Muzeului Civilizațiilor Europene și Mediteraneene (MuCEM) din Marsilia.

Evenimentul a avut loc la sediul Ambasadei României la Paris, în prezența unor oficiali și oameni de afaceri francezi, reprezentanți ai mediului cultural, ai mass-media și ai comunității românești din Hexagon.

Ambasadorul Luca Niculescu a evidențiat contextul special în care are loc această ceremonie, cu doar două zile înainte de închiderea oficială, la București, a Sezonului România-Franța și de sărbătorirea Zilei Naționale a Franței. „Sezonul România-Franța a însemnat peste 400 de proiecte traduse în mai mult de 800 de evenimente, la Paris și la București, precum și în alte 130 de localități din cele două țări, peste 800 de apariții în presa franceză și română și sute de mii de participanți” a remarcat ambasadorul.

De asemenea, a reamintit câteva dintre momentele-cheie ale programului României în Franța, desfășurat între 27 noiembrie 2018 și 16 aprilie 2019: secvența de deschidere la Domul Invalizilor, dedicată Centenarului creării României moderne și celor 100 de ani de la sfârșitul Primului Război Mondial („Requiem” de Gabriel Fauré, interpretat de Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” și Ansamblul Instrumental din Paris, sub bagheta dirijorului Christian Ciucă), expoziția curatoriată de Diana Marincu la MuCEM – Muzeul Civilizațiilor Europene și Mediteraneene, cu lucrările realizate de 8 artiști români, și prima expoziție a României la Muzeul Luvru din Paris, „Broderii de tradiție bizantină din România. În jurul stindardului lui Ștefan cel Mare”. A mai subliniat că succesul Sezonului se datorează, în mare măsură, Institutului Francez de la Paris, condus de Pierre Buhler, și sprijinului Comitetului de mecenat, prezidat de Frédéric Oudéa.

La finalul intervenției sale, ambasadorul și-a exprimat convingerea că Sezonul reprezintă o nouă etapă în relațiile româno-franceze și că proiectele inițiate din colaborări realizate pe durata celor aproape 8 luni vor continua încă mulți ani.

Personalitățile decorate au mulțumit pentru distincții, arătând că acestea se cuvin tuturor celor care au contribuit, de mai bine de patru ani, la desfășurarea, cu succes, a Sezonului. Rezultatele sale, însemnând legături nou create sau consolidate în ultimele luni, vor fi vizibile mulți ani de aici încolo și vor „insufla un nou ritm relațiilor româno-franceze”. Au ținut, totodată, să transmită felicitări partenerilor români pentru organizarea, în premieră, a unui proiect de asemenea anvergură.

Mai multe fotografii în galeria foto.

Ziua Naţională sărbătorită la Ambasada României

01.12.2010

Cu ocazia Zilei Naţionale de 1 decembrie, Ambasada României la Paris a găzduit două recepţii …

Moş Crăciun la ambasadă

12.12.2010

Moş Craciun a vizitat Ambasada României la Paris în 12 decembrie, pentru a răsplăti talentul…

Programul de burse „Eugen Ionescu"

10.11.2010

La 10 noiembrie 2010 a fost lansat apelul la candidaturi pentru programul de burse doctorale şi…

Concert de colinde

10.12.2010

În seara zilei de 10 decembrie a.c., Ambasada României la Paris şi Reprezentanţa permanentă pe …