Actualitatea ambasadei

Sărbătorirea Zilei Naționale la Ambasada României de la Paris

Ambasada României în Republica Franceză și Delegația Permanentă a României pe lângă UNESCO au marcat  Ziua Națională prin recepții, organizate la 3 și 4 decembrie a.c., în saloanele Palatului Béhague. La evenimente au participat oficialități franceze, membri ai corpului diplomatic acreditat la Paris, reprezentanți ai mass-mediei, ai comunității de români din Franța, ai mediului de afaceri, academic, cultural și asociativ.

În acest an, cu sprijinul autorităților locale, județul Argeș și orașul Mioveni, locuri cu puternice legături cu Franța, au fost invitate de onoare în cadrul sărbătoririi Zilei Naționale la Paris. Oaspeții străini și români au fost încântați, în egală măsură, de primirea tradițională, cu pâine și sare, făcută de membrii Ansamblului Folcloric „Plai de dor” al Centrului Cultural Mioveni. Invitații au avut, de asemenea, ocazia să descopere măiestria sculpturii românești în lemn, prin îndemânarea meșterului popular Dan Gherasimescu și să deguste delicioase produse tradiționale argeșene. 

Evenimentele s-au bucurat de prezența domnului László Borbély, preşedintele Comisiei de Politică Externă din Camera Deputaților, a domnului Florin-Costin Pâslaru, vicepreședinte al Grupului de prietenie cu Republica Franceză din Camera Deputaților și a doamnei Simona Bucura-Oprescu, deputat de Argeș, Colegiul Mioveni, principal inițiator al prezenței argeșene la Paris.

În alocuțiunea sa, domnul Oleg Ungureanu, însărcinat cu afaceri a.i. al Ambasadei României la Paris, s-a referit la semnificația datei de 1 decembrie 1918 și a evidențiat caracterul privilegiat al relațiilor bilaterale româno-franceze, în cadrul cărora românii din Franța joacă un rol-cheie. A arătat că Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a efectuat prima sa vizită oficială în calitate de șef al statului român la Paris, marcând astfel caracterul cu totul special al relației dintre cele două țări. A exprimat, totodată, convingerea că „în 2016 și în anii următori, prietenia româno-franceză va continua să se dezvolte într-o Uniune Europeană pe care ne-o dorim cu toții puternică și prosperă, în ciuda provocărilor multiple cu care se confruntă”.

Fotocronică 

Atenționare de călătorie Franța – vânt puternic, ploi și furtuni în zona de sud până la data de 13 decembrie 2017

11.12.2017

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau…

Sărbătorirea Zilei Naționale la Ambasada României la Paris

02.12.2017

Sărbătorirea Zilei Naționale a continuat ieri seară la Ambasadă printr-o recepție pentru…

Celebrarea Zilei Naționale a României la Paris

01.12.2017

(credit foto: Dragoș Spițeru)Ambasada României la Paris a celebrat Ziua Națională a României, la 30 noiembrie 2017, în…