România

Teodor Baconschi: Sunt optimist că spiritul pozitiv din relaţia cu Republica Moldova va continua şi în 2011

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, şi-a exprimat vineri, în întâlnirea cu şefii misiunilor diplomatice şi ai reprezentanţelor organizaţiilor internaţionale acreditate în România, optimismul cu privire la faptul că spiritul pozitiv în privinţa relaţiei României cu Republica Moldova va continua şi în 2011.

“Nu vă voi surprinde dacă vă voi spune cât de bucuros sunt că relaţia noastră cu Republica Moldova s-a intensificat şi a atins rezultate din cele mai bune pentru cetăţenii celor două ţări. Sunt optimist că acest spirit pozitiv va continua şi în anul viitor, iar în ceea ce mă priveşte, voi continua să fac ceea ce îmi stă în putere pentru a asigura un drum drept pentru integrarea europeană a Republicii Moldova”, a declarat Teodor Baconschi, în întâlnirea desfăşurată la Clubul Diplomatic cu prilejul sărbătorilor de iarnă şi al Anului Nou 2011, potrivit unui comunicat transmis de MAE.

Şeful diplomaţiei a evidenţiat că o altă prioritate a României în 2011 este aderarea la spaţiul Schengen.

“Suntem pregătiţi şi dorim să aderăm. Am depus toate eforturile în această direcţie, frontierele şi consulatele noastre sunt echipate la cele mai înalte standarde şi pregătite conform cerinţelor”, a afirmat ministrul Baconschi.

În acest context, el a mulţumit tuturor celor care sprijină România în îndeplinirea acestei misiuni importante şi a dorit să le transmită “prietenilor cei mai sceptici” că România este angajată ferm în aderarea la Schengen.

“Acesta este un lucru de mândrie naţională, dar şi un semnal al faptului că facem parte pe deplin din familia europeană”, a subliniat oficialul român.

Şeful diplomaţiei a amintit şi despre reclădirea punţilor atât cu vecinii, cât şi cu naţiuni care sunt, din punct de vedere geografic, mai îndepărtate. “Intenţionez să continui pe această cale şi în 2011. Este foarte normal într-o lume globalizată să căutăm noi oportunităţi în America Latină, în Asia şi în Africa”, a menţionat Baconschi.

Potrivit acestuia, “anul viitor va fi martorul a două preşedinţii UE ale statelor din zona central-europeană”.

“Suntem nerăbdători să cooperăm cu Ungaria şi Polonia pentru a promova obiectivele comune. Împreună cu aceştia vrem să dăm un nou impuls Parteneriatului Estic şi sunt încrezător că îl putem aduce la zi”, a adăugat ministrul de Externe în legătură cu relaţia României cu viitoarele ţări deţinătoare ale preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în anul 2011.

Referitor la statele din Balcanii de Vest, Teodor Baconschi a subliniat că România va continua să sprijine integrarea europeană a acestor ţări şi va rămâne deschisă dialogului cu partenerii europeni.

Ministrul a menţionat, de asemenea, că în 2011 diplomaţia românească se va concentra pe promovarea unei abordări economice bazate pe rezultate.

În ceea ce priveşte anul 2010, ministrul a menţionat că acesta este anul lansării Strategiei pentru Regiunea Dunării, una dintre cele mai vizibile şi mai de succes iniţiative europene. “Această iniţiativă româno-austriacă are un potenţial incredibil pentru întregul continent, dar mai ales pentru regiunea noastră şi contez pe sprijinul dumneavoastră, indiferent dacă Dunărea traversează sau nu teritoriul ţării pe care o reprezentaţi”, a subliniat şeful diplomaţiei româneşti. La rândul său, Nunţiul Apostolic, Monseniorul Francisco-Javier Lozano, în calitate de decan al corpului diplomatic, a mulţumit ministrului Afacerilor Externe pentru deschiderea de care dă dovadă în dialogul cu ambasadorii acreditaţi la Bucureşti, a exprimat apreciere pentru profesionalismul corpului diplomatic român şi a urat sărbători fericite în pace, potrivit comunicatului MAE.

 

Carte de condoleanțe deschisă la sediul Ambasadei României la Paris

12.12.2017

În memoria Majestății Sale Regele Mihai I al României, șef al statului român între anii…

Atenționare de călătorie Franța – vânt puternic, ploi și furtuni în zona de sud până la data de 13 decembrie 2017

11.12.2017

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau…

Sărbătorirea Zilei Naționale la Ambasada României la Paris

02.12.2017

Sărbătorirea Zilei Naționale a continuat ieri seară la Ambasadă printr-o recepție pentru…