România

Teodor Baconschi: Operaţiunea de evacuare din Libia a demonstrat că statul român îşi protejează cetăţenii

Un număr de 735 de cetăţeni români şi alţi 100 de cetăţeni străini au fost evacuaţi în ultimele zece zile din Libia, primind asistenţă consulară sau fiind transbordaţi cu ajutorul a două aeronave militare româneşti, întreaga operaţiune demonstrând că statul român capacitatea de a-şi proteja cetăţenii, a declarat, joi, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi.

"(...) 10 zile de eforturi complexe în care ne-am concentrat asupra acestei operaţiuni de evacuare în siguranţă a 735 de cetăţeni români din Libia. (...) Pe lângă compatrioţii evacuaţi cu succes din Libia, am reuşit să ne manifestăm şi solidaritatea cu alte state membre UE şi cu alţi oameni, evacuând 72 de cetăţeni din state membre, plus 7 cetăţeni americani, trei canadieni, 8 ucraineni, un rus, precum şi pe ambasadorul din Sierra Leone la Tripoli, împreună cu familia sa, trei sârbi şi un libian, un copil cu părinţi care au cetăţenie libiană", a precizat şeful diplomaţiei în conferinţa de presă în care s-a prezentat bilanţul operaţiunii.

Potrivit acestuia, costurile operaţiunii de evacuare s-au încadrat în bugetul de 900.000 de lei alocaţi de Guvern în acest sens. Întrebat dacă firmele şi companiile angajatoare ale românilor vor suporta o parte a acestor costuri, ministrul Baconschi a răspuns că "până în acest moment se ştie că nu".

De asemenea, MAE intenţionează să modifice legislaţia astfel încât cetăţenii români aflaţi în ţări cu potenţial de instabilitate politică sau de risc pentru securitatea lor să-şi anunţe din timp prezenţa la ambasadele României, în condiţiile în care munca personalului implicat în operaţiunea din Libia a fost extrem de îngreunată pentru că nu era deja constituit un registru al cetăţenilor aflaţi în această ţară.

"Multe alte state europene fac aşa ceva, cetăţenii lor ajunşi într-o ţară sau alta, stabiliţi acolo sau cu contract de muncă, îşi comunică la ambasada propriei ţări coordonatele astfel încât în situaţii de criză să poată fi asistaţi prompt fără ca găsirea lor pur şi simplu să presupună atâtea eforturi", a spus ministrul.

Totodată, el a arătat că în MAE se va constitui "o sală a hărţilor". "Voi cere tuturor misiunilor noastre să trimită o hartă administrativă şi politică a ţărilor în care îşi desfăşoară activitatea pentru a avea o bază de date serioasă cu privire la drumurile de acces şi toate informaţiile necesare în asemenea situaţii de criză", a arătat ministrul, adăugând că s-a cerut Departamentului de Planificare Politică din minister să facă o proiecţie care să pregătească mecanismul de evacuare şi pentru alte posibile situaţii de anarhie sau război civil în ţările din regiune.

La conferinţa de presă au fost prezenţi şi câţiva cetăţeni români evacuaţi din Libia care au adresat mulţumiri. Nicolae Gavriliuc, specialist în mentenanţa rafinăriilor, angajat de 5 ani pe o platformă industrială din deşert a unei companii de stat libiene, a arătat că experienţa repatrierii sale nu a fost "traumatizantă" datorită suportului oferit de angajator şi MAE, însă experienţele altor colegi, precum şi imaginile văzute în zona aeroportului din Tripoli au fost "marcante". El a arătat că intenţionează să se întoarcă în Libia imediat ce situaţia se va mai potoli, deoarece salariile din industria petrolieră de acolo le întrec chiar şi pe cele de la companiile occidentale. La rândul său, şi Mihaela Crăciun, o tânără translatoare angajată la Tripoli de o firmă românească, a menţionat că intenţionează să se întoarcă la muncă în capitala Libiei imediat ce acest lucru va fi posibil.

MAE a mobilizat din 21 februarie câte o celulă de criză cu activitate de 24 de ore din 24 în cadrul centralei, precum şi la Ambasada de la Tripoli. Au fost instituite prezenţe consulare permanente la aeroporturile din Tripoli şi La Valetta şi s-a acţionat integrat şi la nivelul ambasadelor din regiunea mediteraneeană - Alger, Cairo, Tunis şi Roma. Departamentul Consular al ministerului a trimis în regim de urgenţă doi consuli la Tripoli, la aeroportul Luca din La Valetta au fost trimişi trei funcţionari consulari de la Ambasada României la Roma, un funcţionar consular suplimentar a fost trimis de MAE şi la Tunis, iar în zonă a fost deplasat şi un reprezentant al MAE, decident, care a coordonat întreaga operaţiune. 

Sursa: Agenţia Naţională de Presă AGERPRES

 

Finanțare din partea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni

20.02.2018

Informații utile despre programul de finanțare lansat de Ministerul pentru Românii de…

Vizita la Paris a ministrului agriculturii și dezvoltării rurale

14.02.2018

Discuții foarte bune ale ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, Petre Daea, cu omologul …