România

Comănescu: România sprijină consolidarea relaţiilor dintre Israel şi UE

Ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, a reconfirmat, cu ocazia vizitei oficiale în Israel, sprijinul României pentru consolidarea relaţiilor dintre acest stat şi Uniunea Europeană, fiind, pe de altă parte, exprimat un interes reciproc pentru valorificarea relaţiei bilaterale speciale.

Totodată, relatează un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) remis, vineri, AGERPRES, au fost abordate dimensiunile cooperării pe palierele politic, economic şi sectorial, cu accent pe proiectele avute în vedere pentru organizarea celei de-a treia reuniuni interguvernamentale româno-israeliene.

"S-a făcut referire la continuarea schimbului de experienţă în domeniile energie, apărare, turism, cercetare-dezvoltare şi educaţie. Totodată, au fost discutate aspecte ale colaborării dintre România şi Israel în cadrul organismelor internaţionale şi a fost reconfirmat sprijinul României pentru consolidarea relaţiilor Statului Israel cu UE", precizează sursa citată.

Şeful diplomaţiei române a realizat cu oficialii israelieni un schimb de opinii şi cu privire la problemele internaţionale de interes major, cu accent pe evoluţiile din Orientul Mijlociu, Procesul de Pace, dar şi pe temele de actualitate ale agendei europene, precum viitorul UE, Brexit, migraţia şi securitatea internă şi terorism.

Comănescu a participat şi la o masă rotundă cu privire la dezvoltarea afacerilor şi cercetării în domeniul IT, securităţii cibernetice şi inovaţiei şi a vizitat Memorialul Yad Vashem, unde a luat parte la ceremonia de aprindere a Flăcării Veşnice, a depus o coroană de flori în Sala Aducerii Aminte şi a semnat în cartea de onoare a Memorialului.

Cu ocazia vizitei oficiale efectuate în Israel, în perioada 16 - 18 noiembrie, ministrul de Externe a avut o serie de întâlniri cu membri ai Guvernului israelian şi reprezentanţi ai Knesset-ului. Pe lângă primirea la premierul Benjamin Netanyahu, ministru al Afacerilor Externe, şeful diplomaţiei române a mai avut întrevederi cu Tzachi Hanegbi, ministru pentru securitate naţională şi afaceri strategice, Michael Oren, ministru adjunct pentru diplomaţie şi relaţii publice, Tzipi Hotovely, ministru adjunct al afacerilor externe, şi Avi Dichter, şeful Comisiei de politică externă şi apărare din Knesset.

Sursa: Agenţia Naţională de Presă AGERPRES

 

Carte de condoleanțe deschisă la sediul Ambasadei României la Paris

12.12.2017

În memoria Majestății Sale Regele Mihai I al României, șef al statului român între anii…

Atenționare de călătorie Franța – vânt puternic, ploi și furtuni în zona de sud până la data de 13 decembrie 2017

11.12.2017

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau…

Sărbătorirea Zilei Naționale la Ambasada României la Paris

02.12.2017

Sărbătorirea Zilei Naționale a continuat ieri seară la Ambasadă printr-o recepție pentru…