România

Meleşcanu a discutat cu secretarul general al Comunităţii Democraţiilor despre proiectele organizaţiei

​Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a primit-o marţi, pe ambasadoarea Maria Leissner, secretarul general al Comunităţii Democraţiilor, cu care a vorbit despre exercitarea de către România a preşedinţiei CD.

Potrivit unui comunicat al MAE transmis AGERPRES, vizita ambasadoarei Maria Leissner se înscrie pe linia dialogului constant pe care România îl are cu reprezentanţii organizaţiei, în contextul exercitării preşedinţiei Comunităţii Democraţiilor în perioada 2019-2021 şi, din această perspectivă, a intrării ţării noastre în Biroul Executiv al CD în 2017.

În cadrul întrevederii, cei doi înalţi oficiali au trecut în revistă proiectele curente ale organizaţiei, inclusiv teme pe care România intenţionează să le promoveze ca priorităţi ale preşedinţiei, informează MAE.

Conform sursei citate, ministrul Teodor Meleşcanu a confirmat interesul pentru dezvoltarea dimensiunii de angajare a tinerilor în activitatea organizaţiei internaţionale, subiect pe care România l-a promovat şi în cadrul Consiliului ONU pentru Drepturile Omului.

"Totodată, şeful diplomaţiei române a exprimat apreciere pentru mandatul deosebit de activ al doamnei Leissner, în calitate de secretar general al Comunităţii Democraţiilor, şi a asigurat-o de sprijinul constant al României pentru activitatea organizaţiei. La rândul său, ambasadorul Maria Leissner a dat asigurări că Secretariatul General va acorda tot sprijinul necesar pentru buna pregătire şi desfăşurare a mandatului României în cadrul Comunităţii Democraţiilor", mai precizează MAE.

Comunitatea Democraţiilor (CD) este o organizaţie internaţională creată în anul 2000, care îşi propune promovarea valorilor democratice. Varşovia găzduieşte Secretariatul General al CD.

Sursa: Agenţia Naţională de Presă AGERPRES

 

Finanțare din partea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni

20.02.2018

Informații utile despre programul de finanțare lansat de Ministerul pentru Românii de…

Vizita la Paris a ministrului agriculturii și dezvoltării rurale

14.02.2018

Discuții foarte bune ale ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, Petre Daea, cu omologul …