România

Preşedintele Iohannis încurajează realizarea de noi investiţii japoneze în România

​Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit miercuri, la Palatul Cotroceni, pe ministrul de stat pentru Afaceri Externe al Japoniei, Nobuo Kishi, context în care a încurajat realizarea de noi investiţii japoneze în România.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, agenda de discuţii a inclus stadiul şi perspectivele de consolidare a parteneriatului dintre România şi Japonia, cu accent pe dinamizarea contactelor politice de nivel şi a cooperării economice, respectiv asupra aprofundării schimburilor culturale şi inter-umane.

"Preşedintele Klaus Iohannis a exprimat dorinţa României de aprofundare a relaţiilor excelente, de parteneriat, dintre cele două state, precum şi pentru intensificarea contactelor politice de nivel. La rândul său, Ministrul de Stat pentru Afaceri Externe Nobuo Kishi a arătat că, pentru Japonia, România este un partener important, a cărui relevanţă strategică a crescut în ultimii ani, având în acelaşi timp o creştere economică solidă, care o face atractivă pentru mediul de afaceri japonez. Înaltul oficial a subliniat că Japonia doreşte extinderea şi întărirea cooperării cu România", se arată în comunicat.

Totodată, preşedintele Iohannis a încurajat realizarea de noi investiţii japoneze în România, arătând că economia are un potenţial mare, inclusiv prin valorificarea oportunităţilor sporite de cooperare economică ce se deschid în relaţia cu Japonia în contextul finalizării negocierilor Acordului de Parteneriat Economic şi a Acordului de Parteneriat Strategic UE-Japonia, cu ocazia Summit-ului UE-Japonia din 6 iulie.

În context, şeful statului a salutat finalizarea celor două Acorduri şi a subliniat susţinerea pe care ambele state o acordă valorilor comerţului liber.

Cei doi oficiali au avut un schimb de vederi asupra evoluţiilor preocupante din Peninsula Coreeană.

"Preşedintele Iohannis a reiterat poziţia fermă a României privind acţiunile Coreei de Nord care sunt de natură să încalce rezoluţiile relevante ale Consiliului de Securitate ONU", se precizează în comunicat.

Oficialul japonez efectuează o vizită în România.

Sursa: Agenţia Naţională de Presă AGERPRES

Ziua Naţională sărbătorită la Ambasada României

01.12.2010

Cu ocazia Zilei Naţionale de 1 decembrie, Ambasada României la Paris a găzduit două recepţii …

Moş Crăciun la ambasadă

12.12.2010

Moş Craciun a vizitat Ambasada României la Paris în 12 decembrie, pentru a răsplăti talentul…

Programul de burse „Eugen Ionescu"

10.11.2010

La 10 noiembrie 2010 a fost lansat apelul la candidaturi pentru programul de burse doctorale şi…

Concert de colinde

10.12.2010

În seara zilei de 10 decembrie a.c., Ambasada României la Paris şi Reprezentanţa permanentă pe …