România

Ciamba a reiterat argumentele României privind aderarea la Schengen într-o întrevedere cu secretarul general al MAE olandez

Secretarul de stat George Ciamba a reiterat, marţi, într-o întrevedere cu secretarul general din MAE al Regatului ţărilor de Jos, Yoka Brandt, cu prilejul prezenţei oficialului olandez la Bucureşti, argumentele părţii române pentru susţinerea unei decizii favorabile de aderare a României la spaţiul Schengen.

Potrivit unui comunicat al MAE, întrevederea a prilejuit o trecere în revistă a principalelor teme de interes aflate pe agenda relaţiilor româno-olandeze, precum şi a modalităţilor de îmbunătăţire a cooperării la nivel bilateral. Ambele părţi au fost de acord cu necesitatea aprofundării dialogului politic, astfel încât acesta să reflecte dinamica relaţiei economice.

"În cursul întrevederii, au fost abordate temele prioritare de interes comun, precum menţinerea unei relaţii transatlantice solide, susţinerea perspectivelor europene ale Republicii Moldova, evoluţiile din Ucraina şi din bazinul Mării Negre. Cu privire la Balcanii de Vest, secretarului de stat George Ciamba a subliniat importanţa strategică a politicii de extindere pentru regiune", precizează sursa citată.

De asemenea, oficialul român a menţionat ataşamentul pro-european şi susţinerea României pentru consolidarea proiectului european.

"Referitor la tematica extinderii spaţiului Schengen, secretarul de stat George Ciamba a reiterat argumentele părţii române pentru susţinerea unei decizii favorabile de aderare a României la spaţiul Schengen", se mai arată în comunicat.

Sursa: Agenţia Naţională de Presă AGERPRES

 

Inaugurarea „Promenadei Regina Maria a României” la Paris: „Da, Majestate, Parisul vă iubește și vă va iubi mereu”

15.10.2019

Astăzi, 15 octombrie 2019, a avut loc la Paris inaugurarea „Promenadei Regina Maria a…

Recepție în onoarea Secretarei Generale a Francofoniei, Louise Mushikiwabo, organizată de ambasadorul Luca Niculescu, președinte al GAFF

19.09.2019

Ambasadorul României în Franța, Luca Niculescu, a găzduit miercuri, 18 septembrie 2019, în …

Forumul Românilor de Pretutindeni

22.07.2019

Anunț din partea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni Ministerul pentru Românii de…